joi, martie 31, 2011

honey, i'm hooooome!!!!

Aaa mai trecut o etapa,
Cai printr-un pamant si-o apa;
Am mai ars un orizont si-am cladit altul,
Am ranit lenesul si i-am rapit patul.
Cu multa imaginatie am privit matul,
L-am colorat intens si-am sarit gardul:
Libertate a simturilor, aer tras adanc
Si-un gand ca n-am sa ma mai las infrant.

Nu stiu unde ma-ndrept, dar stramb n-am sa mai calc,
Am sa schimb privirea rece c-un ceai cald
Si noxele pe cai albi;
Scoarta de copac ma-nvata, -s ignorant,
Un cunoscator nerecunoscator, zdreanta de baiat.
Negustor frivol, constient ca a furat
Pe care constiinta l-a manat la vanat.

Sunt un om nou la fiecare-alarma,
Cel bun-si-rau ce are-n palma
Lui ridata palma lui ridata.
Simetric odata atinsa, pe sunet de clape rare si fasnete,
Lumina de-ndata-i aprinsa si pare ca esente
Iluzorii ma-ndeamna, dar zorii ma cheama
Departe de oameni si larma, de drame si arma,
De foame si zarva... spre poame si karma.

marți, martie 22, 2011

sunt aici

da, stiu, martie e sarac; sau poate nu sarac, dar nehotarat sigur. fac curatenie si ma lovesc de vechituri pe care le tot puneam de colo colo; acum le las in voia lor. accept. accept ca totul e asa cum e, imi vad de ale mele: daca am ochelari si casti totul e al meu.
n-am plecat, n-am murit, sunt viu; mai viu decat in multe alte dati cand amestecam litere, totul fiind nou si vrand sa-l scot afara: sa scap, sa ma purific sau pur si simplu sa iasa ceva.

luni, martie 07, 2011

Azi am vazut un altfel de oras; bulevard din alta lume cu cladiri de veacuri ce m-au transpus acolo. Mansarde acoperite si terase garduite, sus plasate, contrastand cu bancile si magazinele de bijuterii. Un soare se zbate sa nu piarda lupta cu norii si lume...tot felu’ de lume.
De la tinere parfumate la sprancene gelate, palme aspre, copii si intrebarile lor, cucoane rujate apriiinss; liceeni cu pierce’uri si-adidasi pufosi; nebuni batrani guralivi, obositi grabiti, toti ingramaditi intr-un autobuz ce plutea pe asfaltul din care ieseau aburi de combustibil; noxe de tot felu’.
Flori multe, intens colorate: gerbere ros-visinii cu mici liane, crini aaalbi maiestuosi, un mozaic de trandafiri impunator, crizanteme razand, pui de frezii si ghiocei incantau pupila, toate fara miros.
O zi de primavara vitrega privita printre striatii, in detalii.