Buna foaie, pixule, prieteni buni, ce faceti voi?
Tot aici? Daa, da, singurii „noi”
Tu mircea? Tot asa? Cu ale tale?
Daa.. tot in zale, spume, bale,
Abatut de frig si ploaie,
cu lumini slabe si convulsii ce indoaie
gandurile inundand,
e cerul meu ce plange stramb in geamul tau crapat,
strop cu strop iti desenez pe el cu tact
un drum inert cu spini si zimti.
Ce simt, ce sunt n-am sa exprim , TU tre’ s-o simti.
Si nu subiectiv, sa ma-ntelegi tre sa ma stii,
s-afli ce vreau; si poate-mi spui si mie, vii?
mi-e dor si nu stiu ce-mi lipseste.
Si tot ce ma linisteste e un cumul de otrava servit pe masa.
Imi vine sa-mi fut una ca un pedofil cu multi copii in casa.


N-am mai fost fericit
de cand eram mic,
cand nu stiam ce e si detaliul nu-mi era cunoscut,
iar simplul zambet... era de-ajuns.
Mi-am dorit s-ajung primul
si-am vazut cat sunt de singur.
Eu si frigul, un tovaras vechi
si tripul, cel pe care il reneg.
Neputinta, conditia!! Voi, hai la masa!
Puneti vinul sa se-absoarba-n painea noastra.

Repeta tot c-asta e firea!!

Vreau sa fiu mic, mic mic sa nu ma vada nimeni,
Sa-mi fac culcus in adancul altui sine.
Sa retraiesc tot ce-a fost? Nu se poateee!!
Si toata lumea e departe
ca eu’s lasat balta-n alta parte,
iar focul meu e negru, pustiu si vitreg
si tot frumosul e printre
sertarase, caci tot ce am e minte;
aa si-am si cuvinte,
desi cumulat n-am citit nici cat un raft.
Sunt doar un draft cu colturi rigide
si praf umed ambalat in limite.
Si zac si rag si trag si calc pe prag si mine
iar la finalul zilei... raman doar eu cu mine.


E o lume de cacat cu venin
Iar cei frumosi sunt putini
Si tu nu stii sa te exprimi,
Alegand cai instinctive de-atragere
Gasesti in final ca exagerezi.