marți, octombrie 05, 2010

Hai sa-ti zic eu cum sta treaba de fapt; esti cu adevarat trist atunci cand, desi o faci de obicei, nu poti nici macar indeparta capacul pixului, mai ales scrie 2-3 vorbe. E, imagineaza-ti cum ma simt eu acum. Fiecare litera asternuta vine dintr-o imensa fortare. Nu, nu imi vine sa fac asta insa sper sa-mi intre in reflex, nu vreau sa ma opresc, dar am un gol in stomac si uite ca-ti scriu foarte simplu, as zice chiar pueril. Zici ca scrii negativ si-ti pui pe foaie sentimentele, crede-ma, nu te simti cu adevarat rau fin’ca altfel n-ai putea s-o faci.
Cand esti cu adevarat gol si nimic nu te satisface, incerci sa te gandesti robotic la toate lucrurile care te fac fericit si sa-ti impui starea pe care ele ti-o dau. Nu merge. Nu merge cu muzica, nu merge cu oamenii, nimic nu-ti iese bine. Ti-e foame dar nu poti sa mananci. Te simti singur, dar nu vrei sa suni pe nimeni. Ai emotii si nu stii de ce. Nu merge nici cu scrisul. Incerci insa progresiv sa-ti revii si parca ai momente cand iti iese si totusi nu.
A venit cu adevarat frigul, e frustrant gandul ca tre’ sa-mi pun o gramada de haine pe mine dimineata, ca in mijlocul zilei sa le dau jos, iar seara cand ma intorc sa le caut din nou. Ce bine e vara, tzac pac un short, un tricou si gata. Vara e un anotimp retardat din punctul asta de vedere. Silly colours, easy clothing pe cand iarna e un geniu. Pune-ti bluza de corp, 2 perechi de ciorapi, aia scurti primii apoi aia lungi, sau invers? Cum e? Pune-ti izmene ca, deh! E frig afara. Cauta caciuli, glugi, blugi grosi, de-abia te misti, fular manusi pfff ma oboseste doar gandul. Nici nu te mai gandesti sa te asortezi, cui ii mai pasa ce culori ai pe tine cand afara e doar alb si gri.
Asa e si mintea, ca anotimpurile. Trebuie sa accept ca nu pot fi 25 de grade in februarie, dar ca vor veni sigur, e doar o problema de timp.
Nu nu ma simt singur, ma simt singuratic. Am prea putini si prea multi din ei fac acelasi lucru pe care eu nu vreau sa-l repet. Nu asa des, nu cu aceeasi usurinta si instinctiva obisnuinta. Am sa-ncerc sa-i evit pe cat posibil. Vreau sa cunosc oameni noi. Imi este greu, dar trebuie s-o fac.
Am oprit si muzica, era un pian dragut, dar care ma deranja. Acum e liniste. Silent storm in my mind. Incerc sa-mi dau seama de motivul principal si cred ca nu exista unul. Sunt multe mici care adunate imi dau starea asta.
Iar am cheltuit aiurea o gramada de bani si am incertitudini in privinta a ce au vazut ceilalti. Au vazut exact ce-a fost si incearca sa mascheze pentru ca nu inteleg si au incredere? Le e frica oare de-o confruntare si spera ca va trece de la sine sau ca nu se va mai repeta?
Mi-e teama ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa le fac fata ca un chirurg plastician. Mi-e teama ca desi au trecut 2 zile eu inca nu ma simt bine. Stiu ca va trece, dar nu stiu ce sa fac sa grabesc procesul deoarece nu-mi vine sa fac nimic. Imi vine sa stau, atat. Doar sa stau. Si nici sa stau nu e bine. Ce sa fac?
Oare sunt mai slab decat credeam si aveam nevoie de socul asta sa ma schimb? Acum incep sa ma simt un pic mai bine, dar uite ca-mi trece repede. Mi-am promis de atatea ori lucrul asta. Si bineinteles ca voi fi pus in curand din nou in fata faptului. Voi da iar vina pe situatie ”e un rau minor si altceva nu e”. Daca nici dupa asta nu se petrece o schimbare, imi promit ca voi face ce-am facut acum 2 ani.
Am scris fix o pagina de baliverne. Cu ce sa incep. Am alta problema. Nu scriu 100% cum vreau pentru ca mi-e teama ca cineva nepotrivit va citi. Cred ca n-ar trebui sa mai public nimic. Si tot ce scriu sa scriu pentru mine. Doar pentru mine. Daca e sa arat, arat doar celor potriviti.
Ma gandesc la lume, la toti pe care-i stiu si i-am neglijat, as vrea sa reiau legatura, dar in acelasi timp nu vreau. Pff. Stiu eu de ce am nevoie cu adevarat, dar uite ca nici acum, aici nu pot exprima asta. Am retineri de care trebuie sa scap.
Rutina, bani putini, frig, rusine, dezamagire, abordari gresite, acum vad tot raul si uite ca ti-l descriu asa pe fata, fara cuvinte alese.
Nu pot sa fiu ludic acum si incerc sa-mi dau seama de ce. Nu ma pot concentra prea mult pe un gand. De fapt nici nu incerc. Nu, nu pot macar sa incerc.
Asta chiar trebuie sa fie un punct in viata mea in care promisiunile trebuie respectate. Am nevoie de aceeasi rabdare, am nevoie sa fiu eu, cu increderea mea si totul va fi bine.
Mi-au disparut gandurile superioare. Am coborat sub nivelul cu care ma obisnuisem. Te mulezi dupa oameni. Am vrut prea mult si-am cazut de prea sus. Acum sunt in picioare, dar inca simt durerea. Depinde de mine daca urc inapoi agatandu-ma de pereti sau levitand.
Mi-am indepartat atat de multi prieteni. Nu, nu exista scuze, nu exista „daca”, trecutu-i bye bye si tot ce pot face e sa invat din ce-a fost si sa nu repet.
Nu stiu daca asta fac oamenii in general, dar consider ca cea mai mare problema a mea e ca rup legaturi mai repede ca Tzatza Leana-n piata
Azi e gri si trebuie sa caut culorile din oameni, dar cum o pot face cand ei trec pe langa mine atat de repede?

2 comentarii:

  1. tu de ce scrii ce simt eu acum? cuvant cu cuvant?
    nici nu pot sa imi dau seama daca e de bine ca am gasit undeva scrise gandurile mele ascunse pe care nu reusesc sa le scot afara de cateva luni bune, sau e de rau ca mai e unu la fel. sau poate e de bine ca mai e unu. nu mai esti singur.
    mi-au dat lacrimile. siroaie. in tacere. e singurul lucru pe care il pot face lately. robot care plange cand e singur. asta sunt.
    te-as fi sunat. citeam si mam gandit sa te sun. dar nu pot. as sta la telefon si n-as zice nimic.
    multumesc ca mi-ai scris gandurile. poate e primul pas sa ma vindec.

    RăspundețiȘtergere